Despre noi

 

Asociaţia Autism Câmpia Turzii este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în octombrie 2012, având ca scop principal sprijinirea copiilor şi tinerilor afectaţi de autism.

Membrii fondatori precum şi ceilalţi membrii ai asociaţiei, părinţi ai copiilor cu autism din Câmpia Turzii, doresc să schimbe situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de tulburări din spectrul autist atât la nivel local cât şi la nivel naţional.

În Câmpia Turzii există 13 copii diagnosticaţi cu această tulburare. Majoritatea ar putea fi incluşi în grădiniţe şi şcoli de masă şi ar putea avea şansa la o viaţă foarte aproape de normalitate însă pentru părinţii lor acest lucru rămâne deocamdată doar un vis. Casa de Asigurări de Sănătate nu acoperă costurile terapiilor de care aceşti copii ar avea nevoie. Pentru a putea fi recuperaţi, ei trebuie să beneficieze de cel puţin 20 – 30 de ore pe săptămână de terapie comportamentală aplicată (ABA), terapie ocupaţională, logopedie, terapie pentru integrare senzorială, terapie cu animale, terapie prin artă, terapie prin sport etc. Costul unei singure ore de terapie dintre cele mai sus menţionate este de cel puţin 25 de lei, părinţii aflându-se astfel în imposibilitatea de a acoperi cheltuielile pe care această afecţiune le implică. În plus, în oraşul nostru nu există un centru specializat în recuperarea copiilor cu autism, cel mai apropiat fiind la Cluj Napoca, la costurile terapiei adăugându-se şi cele de transport.

Pentru a veni în sprijinul acestor copii care au atât de multă nevoie de ajutor, Asociaţia Autism Câmpia Turzii îşi propune următoarele obiective:

  • Obţinerea de fonduri pentru a mări numărul de ore de terapie de care beneficiază copiii cu tulburări din spectrul autist din Câmpia Turzii, Turda şi zonele limitrofe.
  • Pregătirea de specialişti la nivel local în terapie ABA, kinetoterapie, logopedie, terapie pentru integrare senzorială, terapie prin joc, muzică şi mişcare, terapie prin sport etc.
  • Desfăşurarea de campanii de conştientizare a autismului în Câmpia Turzii, Turda şi zonele limitrofe pentru a spori şansele de diagnosticare precoce şi recuperare atât ale copiilor din mediul urban cât şi a celor din mediul rural.
  • Înfiinţarea unei grupe speciale la grădiniţă şi a unei clase speciale la şcoală pentru copiii cu autism care nu vor putea fi integraţi în învăţământul de masă.
  • Organizarea de activităţi de socializare pentru copii, precum şi a unor grupuri de suport pentru părinţi sau aparţinători.
  • Schimbarea legislaţiei în privinţa autismului (decontarea costurilor terapiei de către Casa de Asigurări de Sănătate).
  • Atragerea de fonduri pentru construirea unui centru de zi în cadrul căruia, copiii şi tinerii cu autism din Câmpia Turzii, Turda şi zonele limitrofe, să poată beneficia de ajutor de specialitate.

 

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *